Tajine de miel cu caise
Când vine vremea rece, și toamna e demult instalată bine, îmi place să mă întorc la rețete care aduc și ele căldură, care au nevoie …
Când vine vremea rece, și toamna e demult instalată bine, îmi place să mă întorc la rețete care aduc și ele căldură, care au nevoie …
Sunt mâncăruri care te învață răbdarea. Care nu se fac în grabă, ci cu răbdare, cu un pahar de vin alături și muzică în surdină. …
Unele dimineți cer tihnă. Nu cafeaua băută în grabă, nu telefonul care vibrează lângă farfurie, ci o liniște moale, din aceea care se simte în …
Sunt zile în care simți că frigul ”îți intră în oase”, că nasul începe să dea semne de răceală, iar gâtul nu e deloc în …
După vara lungă, plină de lumină crudă și mirosuri de roșii, busuioc și piersici coapte, am simțit din nou nevoia de liniște. Toamna a venit …
Să vorbim un pic despre arome de ținut minte. Nu e greu de ghicit la ce mă refer: acele arome pe care le întâlnim adesea …
Felurile mele favorite de mâncare adună în jurul lor nu doar ingrediente, ci și senzații – arome, culori, texturi care devin o poveste de acasă. …
„O masă care miroase a acasă” – sincer, m-am tot gândit cum să abordez această temă. O masă cu bucate gătite la gura sobei, căci …