Pui cu muștar și hribi – un gust deosebit

1.4K

Nu știu cum a fost la voi, dar primele emisiuni de gătit de care am fost tare fascinată, au fost cele ale lui Jamie Oliver. De atunci pot să spun că am rămas fană Jamie Oliver, chiar dacă acum poate părea ceva foarte mainstream. Am câteva dintre cărțile lui și de acolo mă inspir uneori, mai ales pentru mese rapide, bineînțeles, le adaptez de cele mai multe ori ingredientelor din zona noastră. La fel cum și azi, am decis să mă inspir puțin de la el, astfel am făcut un pui cu muștar și hribi (din cartea „5 Ingrediente”), o rețetă rapidă , gustoasă și fără prea multe ingrediente. După cum v-am obișnuit, mai  jos regăsiți ingredientele și modul de prepare. 

Ingrediente pentru pui cu muștar și hribi:

  • 250 g piept de pui
  • 2 lingurițe de muștar boabe
  • 250 g ciuperci (eu am folosit hribi)
  • 150 ml apă
  • 70 ml smântână de gătit
  • 1 ceapă roșie
  • 3 căței de usturoi
  • Sare
  • Piper
  • Ulei pentru prăjit 
ingrediente pentru pui cu muștar și hribi

Metoda de prepare pentru puiul cu muștar și hribi (2 porții):

În primă fază am tăiat ciupercile (hribii) cât mai mari și late, deoarece voiam să se simtă gustul acestora, nu să se piardă prin restul ingredientelor din preparat. Astfel, am luat o tigaie antiaderentă, am pus o lingură de ulei de floarea soarelui și am lăsat tigaia la încins, după care am pus ciupercile tăiate. 

pregătire ciuperci

Le-am prăjit bine, până au devenit aurii spre ruginiu, în tot acest timp am tăiat ceapa julien și pieptul de pui, în fâșii mai lungi. 

ciuperci la tigaie
ciuperci la tigaie cu ceapă

După ce ciupercile au devenit suficient de aurii, cât să-mi placă mie, am pus ceapa și pieptul de pui în tigaie, peste ciuperci. Le-am prăjit împreună aprox. 6 minute, după care am pus smântâna, apa, cele două lingurițe de muștar boabe și usturoiul mărunțit bine. 

Le-am lăsat împreună la foc mediu spre mic, cât să scadă sosul, pentru încă aprox. 15 minute. De asemenea, am condimentat preparatul cu sare și piper, după gust. 

preparare sos de muștar cu hribi

Când preparatul a fost gata, am mai prăjit niște pâine alături și am mărunțit niște rozmarin pe care l-am pus deasupra. Ne-am bucurat tare mult de această mâncărică de sezon, a mers super bine cu pâinea prăjită. Sper să o încercați și voi!

Pui cu muștar și hribi

Spor la gătit,

Ioana 

Alte rețete cu carne de pui mai găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close