Înghețată de struguri – răcoritoare și aromată

2.6K
Înghețată de struguri

În aceste zile călduroase de vară ce poate fi mai bun decât servirea unei înghețate?

Astăzi o să vă arăt cât de simplu a fost să pregătesc o înghețată de struguri.

Această aromă nu este atât de des întâlnită, însă este delicioasă și sper să încercați și voi rețeta.

Pentru a pregăti înghețata veți avea nevoie de doar câteva ingrediente:

  • 250 ml de smântână pentru frişcă 
  • 200 gr de lapte condensat îndulcit 
  • 2 ciorchini de struguri violet
  • 50 gr de struguri uscați
  • 1 lingură de zahăr 
Ingrediente înghețată de struguri

Pregătirea înghețatei de struguri 

Am început prin a spăla strugurii foarte bine, apoi am ales boabele acestora și le-am mixat într-un blender.

Cu ajutorul unei site am strecurat compoziția obținută direct într-o oală mică. Astfel am înlăturat semințele strugurilor. 

Am adăugat o lingură de zahăr și am lăsat siropul să fiarbă la foc mic până când lichidul a mai scăzut, după care am închis focul și l-am lăsat să să răcească. 

Acest sirop îl puteți dilua cu apă rece, obținând astfel o băutură răcoritoare ideală pentru vară sau îl puteți folosi în cremele pentru prăjituri, în blaturile de torturi sau la însiroparea acestora.

Sosul de struguri

La pasul următor am bătut smântâna pentru frişcă cu ajutorul unui mixer, după care am adăugat laptele condensat, iar la final siropul de struguri.

Menționez faptul că smântâna pentru frişcă trebuie să fie foarte rece. Înainte de a o mixa eu o pun în congelator pentru jumătate de oră.

Pregătirea cremei de înghețată

Siropul de struguri a dat înghețatei o culoare mov foarte frumoasă.

După ce am terminat de făcut crema, am transferat-o într-o caserolă.

Deasupra am pus strugurii uscați  care consider că se potrivesc de minune la această rețetă. 

Am băgăt înghețata în congelator, unde am ținut-o peste noapte.

Înghețata în caserolă

A două zi a fost ideală pentru servire. Am obținut o înghețată cremoasă și fără ace de gheață.

Am porționat-o cu ajutorul unei linguri pentru înghețată și am servit-o de îndată că parcă lungă a mai fost așteptarea, dar a meritat!

Servirea înghețatei de struguri 

Porționare înghețată - cu ajutorul ustensilei

Într-o cupă din sticlă am pus: înghețată, frişcă și puțin sirop de struguri (nu l-am folosit pe tot la pregătirea cremei).

Mie îmi place foarte mult atât culoarea, cât și gustul acestei înghețate. 

Sper să o pregătiți și voi, vă recomand cu drag această rețetă. 🤗

Servire înghețată în cupă

Să aveți parte de zile frumoase și să vă bucurați de această vară minunată!

Cu drag, 

Lușa 

Alte rețete de înghețată, aici.

Join the Conversation

  1. Rețetă inedită cu puternic impact vizual
    Arată fabulos înghețata de struguri
    Mulțumesc pentru rețetă

    1. Cu tot dragul meu. Mulțumesc și eu, de asemenea, pentru apreciere. ❤️

  2. Luminita says:

    Cu siguranță o voi face cât de curând E clar rețeta verii această înghețată de struguri
    Gânduri bune, Lușa dragă Ești inspirațională ✨

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere și pentru rândurile scrise. Înseamnă mult pentru mine. Spor la bunătăți și numai bine! ❤️

  3. Mihaela E says:

    Înghețată cu struguri Este superbă prezentarea acestui desert inedit ✨
    Te urmăresc cu plăcere și sunt surprinsă de ceea ce pregătești de fiecare dată Ești minunată, Lușa

    1. Îți mulțumesc cu recunoștință pentru apreciere și pentru susținere, prietena mea minunată. Te pup și te îmbrățișez cu tot dragul meu. ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close