
Ieri am cumpărat prea multe croissante. Eu și soția mea le aveam amândoi pe lista de cumpărături și, fără să știm unul de altul, am ajuns acasă cu mai multe decât aveam nevoie.
Astăzi deja erau mai tari și nu prea mai aveau farmecul de ieri. Dar nu îmi place să arunc mâncare. Mi se pare păcat să renunți la ceva care încă poate deveni bun, dacă îi dai puțină atenție.
Și stăteam să mă gândesc că, de fapt, nu erau rele. Parcă doar le lipsea ceva. Mai multă umplutură, mai multă cremă, ceva care să le aducă din nou la viață.
Atunci mi-am amintit că am o rețetă foarte bună de budincă de ciocolată. Așa că am decis să o fac caldă și să o torn peste croissante, să le înmoaie și să le transforme complet.
Practic, a ieșit o budincă reinterpretată, caldă și reconfortantă. Genul acela de desert care nu a fost planificat, dar până la urmă iese exact cum trebuie.
Ingrediente pentru budincă de croissant cu ciocolată
Pentru crema de ciocolată
- 400 g smântână pentru frișcă (30–35%)
- 60 g lapte
- 100 g zahăr
- 115 g fulgi de ciocolată semidulce (pentru budincă)
- 50 g fulgi de ciocolată semidulce (pentru topping)
- 12 g extract de vanilie (vanilia bună face diferența)
- 2 ouă
- 200 g croissante tăiate cuburi
Cum o pregătesc

Încep prin a pune smântâna, laptele și zahărul într-o cratiță și le încălzesc ușor până când zahărul se dizolvă complet. Nu las să fiarbă, doar cât să devină cald și omogen. Mirosul dulce care începe să apară în bucătărie e primul semn că desertul prinde contur.

Pun o parte din lichidul fierbinte peste fulgii de ciocolată și amestec până când se topesc complet și devine o cremă lucioasă. Apoi torn restul lichidului și omogenizez bine, astfel încât să nu rămână bucăți netopite.

Las compoziția să se răcorească puțin și adaug ouăle, amestecând continuu cu telul. Nu mă grăbesc. Vreau ca ouăle să se încorporeze ușor, fără să se gătească brusc.
Asamblare budincă de croissant
Tai croissantele în bucăți mari și le așez într-un bol. Pentru că sunt deja mai uscate, știu că vor absorbi crema perfect.

Torn crema caldă peste ele și amestec ușor cu o lingură, ca să se îmbibe bine fiecare bucățică. În momentul acela deja se simte cum încep să se înmoaie.

Presar fulgii de ciocolată deasupra pentru acele bucăți topite care apar la fiecare lingură.
Las totul să stea câteva minute. În timpul acesta croissantele absorb lichidul și textura finală devine mult mai cremoasă.
Coacere budincă de croissant cu ciocolată
Pun tava într-un vas mai mare cu apă și o coc la 175°C aproximativ 40 până la 60 de minute, până când crema este închegată, dar încă ușor moale în centru.

Când o scot din cuptor, mirosul de unt, vanilie și ciocolată umple bucătăria. E genul acela de miros care te face să apari instant lângă cuptor, chiar dacă nu aveai de gând.
Servire budincă de croissant cu ciocolată
Îmi place să o las să se răcească puțin înainte de servire, dar cel mai bun moment este când încă e călduță. Interiorul rămâne cremos, croissantele devin moi și parfumate, iar bucățile de ciocolată se topesc exact cât trebuie.
E genul de desert care pornește dintr-o greșeală mică la cumpărături și se termină cu ceva mult mai bun decât planificasem.
Și tocmai asta îl face special.
S-aveți poftă!
Alte rețete de budincă găsiți și aici.


