Pui cu ciuperci – o mâncare simplă și gustoasă
Rețeta de astăzi este foarte, foarte simplă. Ai nevoie doar de câteva ingrediente de calitate, pentru că ele sunt cheia reușitei acestei rețete, ca să …
Rețeta de astăzi este foarte, foarte simplă. Ai nevoie doar de câteva ingrediente de calitate, pentru că ele sunt cheia reușitei acestei rețete, ca să …
Steak de ton în crustă de susan
Aștept atât de mult să vină sezonul de vreme frumoasă, să gatesc în aer liber, și să ne bucurăm de preparate gătite simplu, la grătar, …
Știind că vine ziua muncii, m-am gândit la un preparat nu foarte sofisticat și de familie. Astfel am decis să prepar rasol de vită cu …
Cu leurda pe ultima sută de metrii e și păcat să nu o folosim de câte ori avem ocazia. Vin spre voi cu o propunere …
Cum de multe ori mai rămân ouă fierte după perioada sărbătorilor, m-am gândit să vă întâmpin cu o idee pentru a evita risipa alimentară, astfel …
De cele mai multe ori, și cred ca ni se întâmplă tuturor, îmi rămâne o cantitate rezonabilă de carne de la orice friptură pe care …
Din când în când, mai ales pentru o cină specială, prefer o bucată de carne minunată, gătită cu atenție, care ar putea să îmi surprindă …
Ca orice carnivor, am apreciat mereu o carne gustoasă. Azi am pentru voi o propunere suculentă – un sandwich cu pulpă de pui într-o crustă crocantă.
Mă încântă tare idea aceasta de plăcintă cu carne tocată pentru că acest preparat poate fi servit și rece, ca un aperitiv.