Pască, drob și vin, de Paști, de la #teamhadean
O bună parte din bucuria sărbătorilor în familie se întâmplă pentru mine cu ceva zile înainte să așezăm masa și să ne punem toți în jurul …
O bună parte din bucuria sărbătorilor în familie se întâmplă pentru mine cu ceva zile înainte să așezăm masa și să ne punem toți în jurul …
De 8 Martie m-am hotărât să concep o rețetă pentru mama. Uneori e greu, pentru că percepția gustului nu se transmite genetic, deci gusturile diferă. …
(P) Urmăresc acest blog cu interes și cu mare drag de mult timp. Mi-a făcut poftă și mi-a dat idei de bunătăți de foarte multe …
Am impresia că în ultimii ani perioada 1-8 Martie parcă și-a schimbat semnificația, față de când eram noi mici și rupeam ghiocei din grădină pentru …
La fel ca în științe și în universul gastronomic, pe lângă „felurile de mâncare” în sens larg, există acele preparate care trezesc în noi diverse …
Am mers prin câteva locuri prin lumea asta, poate nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, dar pot spune că am văzut multe …
Întotdeauna am împărțit cu bucurie ce știu despre mâncare cu oricine a fost curios și m-a întrebat direct, ba mai mult, simt de ceva ani că …
Cea mai mare satisfacție pe care o priemsc după ce gătesc fie ceva dulce, fie pregătesc masa, este bucuria pe care cei dragi o împărtășesc …