Simplu, da’ bun
(PUB) Una dintre cele mai faine metode de a consuma cartofii este atunci când îi pui la copt împreună cu niște bucăți de os cu …
(PUB) Una dintre cele mai faine metode de a consuma cartofii este atunci când îi pui la copt împreună cu niște bucăți de os cu …
Am avut o deplasare la Milano pentru San Pellegrino Young Chef, semifinala pentru Italia și țările din sud-estul Europei (așa a și fost), unde am …
Îmi tresare inima de bucurie ori de câte ori aflu că am reușit să înnodăm tradiția, iar producătorii pasionați cultivă tot mai des sparanghelul. O …
Când vorbim despre vinete, imediat ne sare gândul la salată de vinete pe pâine. Vă propun să încercăm împreună o altă abordare a clasicei rețete …
Săptămâna aceasta unim elemente din bucătăria asiatică cu bunătatea fructelor și le scăldăm în sos de ciocolată albă. Asta pentru că: LOVE is in the …
(PUB) Ricotta ai? Ai! Fagure ai? Ai. Dacă n-ai, se găsește, că nu e prohibiție. Fructe de pădure de cultură ai? Firește. De aici și …
În curând deschid cea de-a cincea generație de interni ai blogului. Dan, Ioana și Laura își încheie stagiatura și predau ștafeta unei noi generații. Le …
Când vara nu ne bate la ușa și avem parte de un anotimp ploios și bacovian, mă gândeam să împărtășesc cu voi o tartă de …
Originile acestei rețete s-au pierdut în negura timpului, dar este o certitudine faptul că acest desert este preparat de trei generații la noi în familie. …
Luna Februarie debutează cu căpșuni pe rafturile supermarketurilor. Nu au aceeași savoare ca și cele din grădină, dar aduc un strop de culoare pe o …