File de somon cu garnitură de cușcuș

907

Toată lumea înapoi la treabă, școală și alte activități. Așa că timpul devine limitat între toate lucrurile de făcut, și ritmul alert în care se desfășoară zilele noastre. Dar asta nu înseamnă că mesele noastre nu merită atenție, pentru a fi cu adevărat momente de respiro, în care mâncarea e delicioasă și sănătoasă. Și scuza că nu avem timp să gătim nu mai funcționează de multă vreme. Și asta pentru că modul modern și adaptat timpului nostru abundă în rețete care se pot pregăti imediat. Totul cu efort minim, și rezultate spectaculoase. Cam ca și rețeta mea de file de somon, într-o crustă spectaculoasă de măsline și alune de pădure, lângă un cușcuș aromat, pufos și plin de legume vesele. Rețeta aceasta nu are nevoie de nici 30 de minute pentru a fi pe masă, pregătită pentru o cină savuroasă cu familia. 

Ingrediente pentru file de somon în crustă de alune și măsline verzi, și cușcuș cu legume

  • 4 felii de file de somon (cam 150g / felie)
  • 200 g măsline verzi fără sâmburi
  • 100 g alune de pădure
  • 200 g cușcuș
  • 300 g legume congelate sau proaspete (eu am avut boabe de fasole, fasole verde, porumb, mazăre, boabe de soia)
  • Condimentele voastre preferate pentru couscous (eu am folosit ghimbir, turmeric, boia, curry, cimbru, sare si piper)
  • Ulei de măsline
  • Mărar proaspăt
ingrediente pentru file de somon

Modul de preparare

Cușcuș

Cușcuș este un aliment foarte sănătos și savuros, din grâu dur, care are nevoie să fie doar înmuiat în apă fierbinte, sau fiert pe aburi de supă pentru a fi pregătit de mâncare. Există în comerț niște paste făinoase, sub forma unor granule, care se vând tot sub denumirea de cușcuș, dar sunt paste, nu o cereală. Nu le alegeți decât daca paste este ceea ce vreți să gătiți.

Într-un castron am amestecat cușcuș-ul cu ce condimente mi-am imaginat pentru a-l aroma. Pentru o tușă marocană, am ales câte o linguriță de ghimbir, boia, curry, turmeric, sare și un praf de piper proaspăt râșnit. Am agăugat 400 ml de apă fierbinte și am amestecat totul. Am lăsat castronul acoperit 10 minute, pentru a hidrata cerealele. Apoi, folosind o furculiță, am afânat cușcuș-ul, care s-a colorat minunat de la turmeric. 

cușcuș condimentat

             Într-un fiert între timp legumele în apă cu sare, 10 minute. Le-am scurs și le-am adăugat peste cușcuș, când acesta a fost gata.  

cușcuș cu legume
cușcuș final

File de somon

Am scurs măslinele și le-am tocat în robotul de bucătărie împreună cu alunele de pădure, până am obținut o consistență grujoasă. Măslinele fiind deja sărate, nu am adăugat alte condimente. Aroma acestor două ingrediente este suficientă pentru a avea o crustă savuroasă.  

 alune și măsline pentru file de somon

Am acoperit fiecare felie de pește cu crusta preparată din măsline și alune. Am pus file-urile într-o tavă, cu puțin ulei de măsline, și am pus la cuptor pentru cam 10 minute. Totul la 200 de grade, în cuptorul preîncălzit. Când au fost gata, crusta a devenit crocantă. 

file de somon pregătit pentru cuptor

Am servit porții individuale, de câte o felie de file de somon cu crustă de măsline și alune, și un bol de cușcuș colorat cu legume. Crusta crocantă a contrastat foarte plăcut cu peștele delicat, care se desfăcea pe fibră. Aromele pe care le-am folosit în cușcuș au doar o vagă impresie marocană, foarte potrivită pentru garnitura aerată și cerealele foarte fine. 

finalizare file de somon cu cușcuș
servire file de somon cu cușcuș și legume

Totul a fost gata foarte repede, în cam douăzeci de minute am putut servi o cină completă,  savuroasă și sigur memorabilă. 

Cu drag, Cristina

Alte rețete cu somon mai găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Aceasta reteta este perfecta. O recomand cu drag tuturor. Invitatii mei au fost asa de incantati de ea ca m-au tot intrebat in continu de unde o stiu. Bineinteles, de la maestru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close