Focaccia homemade cu roșii uscate și rozmarin

6.7K

focaccia  

Cine nu iubește mirosul de pâine proaspătă? Cine nu iubește pâinea caldă scoasă din cuptor, cu o coajă crocantă și un miez pufos.. pe care să pui puțin unt..mhm, sper că v-am făcut poftă :)

Iubesc să coc pâine, chifle, tot felul de covrigi, însă de aceasta dată am optat pentru o focaccia pufoasă în interior, crocantă la exterior, plină de arome și gust.

Aveți puțin timp de așteptat, însă vă garantez că rezultatul va fi pe măsură.

Ingrediente focaccia:

  • 425 grame apă călduță
  • 5 grame drojdie
  • 500 grame făina
  • 1 linguriță sare
  • ulei de măsline
  • roșii uscate
  • rozmarin

Mod de preparare focaccia:

Într-un vas am turnat apa călduță, peste care am pus drojdia, am amestecat și le-am lăsat 5 minute deoparte.

După cele 5 minute, am turnat totul peste cele 500 grame de făină, iar cu ajutorul unei linguri de lemn sau spatule, am amestecat toată compoziția până am format un aluat, pe care l-am stropit cu ulei de măsline și l-am lăsat acoperit 15 minute.

prima dospire

După cele 15 minute, începe distracția .

Am împăturit aluatul de 4 ori, după care l-am lăsat acoperit timp de 25 de minute. Am repetat acest pas de 3 ori.

împăturire

După ultima împăturire, am lăsat vasul la odihnit la loc călduț timp de 2h :) , timp în care am savurat o cafea, am mers și la cumpărături , iar când m-am întors am pregătit toppingul pentru focaccia .

O să vedeți după cele 2h de stat la crescut că focaccia va fi atât de aerată și plină de bule.

dupa 2h la dospit

Am pregătit o tava de inox în care am pus puțin ulei de măsline și am așezat focaccia în tavă, trăgând de margini pentru a se așeza.Am acoperit din nou tava și am mai lăsat la crescut timp de 1h ( ultima strigare :d )

in tava inainte de crescut

traditionrolex.com

Am tocat roșiile uscate, am pregătit crenguțele de rozmarin și bineînțeles fulgii de sare și uite că am ajuns și la ultima etapă.

Stropim focaccia cu ulei de măsline, după care cu ajutorul degetelor formăm acele mici gropite pe întreagă suprafață.

aluat focaccia pregătit

Am decorat minunăția mea de focaccia cu roșii uscate, crenguțe de rozmarin și am presărat fulgii de sare.

topping focaccia

Am băgat tava la cuptorul preîncălzit la 220 de grade timp de 15 minute.

A ieșit pur și simplu perfectă, păcat că pozele nu pot vorbi :). S-a simțit o aromă incredibilă în toată casa, a fost atât de pufoasă , de moale, dar cu o coaja atât de crocantă.

Daca sunteți răbdători, chiar vă recomand să încercați aceasta rețetă divină de focaccia.

focaccia coaptă

Pentru mai multe idei, ne vedem zilnic pe Instagram :)

Cu drag,

Ramona

Alte idei de focaccia, aici.

Join the Conversation

  1. Cornel Ogrean says:

    Ramona Dănescu, sigur ai copt aceasta focaccia (pâine) cu dragoste, deoarece se spune, când coci pâinea cu dragoste hrănești foamea omului!
    PS: Îmi pare rău, că nu am gustat dar cu siguranță, daca as fi gustat pentru mine aceasta focaccia ar regina mesei şi toate celelalte sunt doar curtea regală care o înconjoară regină. Succes in continuare!

  2. Adelina says:

    425 de gr de apa la 500 gr de faina da cu virgula rau. Iese o ciorba, nu un aluat..Imi poti spune care este gramajul corect, te rog?

    1. Buna, sunt cantitatile corecte am specificat, se amesteca aluatul cu o lingura de lemn, fiind un aluat lipicios initial .
      Te rog sa incerci reteta si o sa vezi

    2. Dă cu virgulă celor care, fără experiență, comentează din canapea. Nu ar fi ceva nou, e ușor să discreditezi munca unui om când tu nu știi să faci mare lucru.
      Am incercat rețeta și rămâne între preferatele mele. A ieșit foarte bună. Mulțumesc frumos.

  3. Sonia Silvas says:

    Te rog nu uita sa menționezi despre linguriță de sare,e vorba de cea pt topping sau se include în aluat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close