Praline asortate cu fructe și biscuiți

1.5K
Praline cu fructe și biscuiți

Sunt delicioase și se pregătesc simplu și rapid din doar câteva ingrediente. Dacă vă este poftă de ceva dulce sau dacă doriți să le faceți o surpriză celor mici, fiindcă tot se apropie ziua de 1 iunie, vă recomand aceste praline asortate cu fructe și biscuiți. 

Primul sortiment de praline este inspirat dintr-o amintire din copilărie. Când eram mică mâncam cu mare drag mere date printr-o răzătoare din sticlă și amestecate apoi cu biscuiți sfărâmați. O bunătate!

Al doilea sortiment de praline este inspirat dintr-o combinație de gusturi care mie îmi place foarte mult: banane cu ciocolată și nucă de cocos.

Iată ingredientele de care am avut nevoie pentru a pregăti aceste praline cu fructe și biscuiți: 

  • 2 banane
  • 2-3 mere
  • 250 de grame de biscuiți simpli
  • câteva linguri de miere de albine
  • 50 de grame de fulgi de cocos de culoare albastră (sau de oricare altă culoare)
  • ornamente colorate din zahăr 
  • 150 de grame de ciocolată albă
  • 150 de grame de ciocolată cu lapte și cacao
Ingrediente praline

Pregătire compoziție

Am început prin a sfărâma biscuiții cu ajutorul unui robot de bucătărie, după care tot în acesta am făcut și cele două piureuri de fructe: cel de mere și cel de banane.

Biscuiți măcinați

Am făcut apoi două compoziții pe care le-am omogenizat.

În prima am pus următoarele ingrediente: 150 de grame de biscuiți, piureul de mere și 2 linguri de miere de albine. 

Dacă doriți mai puteți adăuga și scorțişoară.

În cea de-a doua compoziție am pus: 100 de grame de biscuiți, 50 de grame de fulgi de cocos, piureul de banane și 2 linguri de miere de albine. 

Formare praline

Cu ajutorul palmelor am format biluțele de fructe cu biscuiți.

Formarea biluțelor de biscuiți cu piure de fructe

Următorul pas a fost să topesc ambele sortimente de ciocolată pe baie pe aburi, dar puteți să folosiți și cuptorul cu microunde pentru a face acest lucru. 

Am dat biluțele prin ciocolata topită și le-am scos apoi pe o hârtie de copt. Le puteți aşeza și pe un grătar care să aibă dedesubt o tavă în care să ajungă surplusul de ciocolată.

Am presărat deasupra ornamente colorate din zahăr, respectiv fulgi de ciocolată albă.

Le-am lăsat deoparte până când stratul de ciocolată s-a întărit.

O altă metodă ar fi să țineți biluțele la congelator pentru aproximativ 25-30 de minute, iar în momentul în care le veți înveli într-un strat de ciocolată topită, acesta se va întări mult mai repede.

Învelirea pralinelor în ciocolată

Servirea pralinelor asortate cu fructe și biscuiți 

Pe un platou am aşezat pralinele în chese din hârtie de culori diverse.

Fiindcă pralinele sunt făcute cu fructe proaspete, recomand să fie păstrate la frigider și să se consume în maxim 2-3 zile.

Prezentarea pralinelor pe platou

Cu un interior cremos sub un exterior crocant, aceste praline asortate cu fructe și biscuiți sunt delicioase și sunt gata în doar câteva minute.

Cele învelite în ciocolată albă sunt cu mere, iar cele învelite în ciocolată cu lapte și cacao sunt cu banane.

Secțiune praline

Sper să vă placă și rețeta de astăzi și să pregătiți și voi aceste praline asortate pe care să le savurați împreună cu cei dragi.

Praline asortate cu fructe și biscuiți

Până la o nouă rețetă, eu vă doresc toate cele bune!

Spor la bunătăți și multă inspirație în pregătirea rețetelor!

Cu drag, 

Lușa 

Alte idei de rețete dulci găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Mihaela E. says:

    Să înceapă petrecerea

    1. Petrecere cu dulci bunătăți. ❤️

  2. Luminita says:

    Bunătăți festive

    1. Într-adevăr, mulțumesc. ❤️

  3. O variantă sănătoasă de bomboane de casă
    Super rețetă

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere. Așa este. ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close