Ceafă de porc întreagă la cuptor

15.7K

Ceafă de porc întreagă la cuptor

Deși carnea nu este în topul preferințelor mele când vine vorba de mâncare, îmi place din când în când să gătesc o friptură bună sau o bucată suculentă și delicioasă. Pentru astăzi am pregătit ceafă de porc întreagă la cuptor, într-un fel în care aceasta rămâne foarte suculentă și fragedă, de nu-ți vine să te oprești. În această manieră pregătesc și coastele (sau orice fel de carne), și de fiecare dată au ieșit la fel de delicioase. Chiar dacă durează un pic mai mult, cred că merită timpul alocat, pentru rezultatul final. Sper că v-am stârnit curiozitatea măcar puțin pentru a încerca.

Ingrediente ceafă de porc întreagă la cuptor

  • O bucată de ceafă – bucata pe care eu am folosit-o a avut 1,2 kg
  • Sare – cam 1,5 grame de sare / 100 g carne
  • 8 grame boia dulce afumată
  • Piper
  • 8 grame usturoi pudră
  • Cimbru (uscat sau proaspăt)

ingrediente pentru ceafă de porc

Mod de preparare ceafă întreagă la cuptor

Primul pas este marinarea cărnii. Într-un castron am amestecat toate condimentele bine. Apoi am uns carnea cu un pic de ulei de măsline, și am presărat condimentele pe carne, uniform. Am masat-o un pic, ca să fiu sigură că s-au distribuit cum trebuie condimentele. Am împachetat-o bine, și am pus la frigider peste noapte (cu cât stă mai mult, cu atât mai bine, deoarece ajunge sarea mai bine în bucata de carne).

condimentare carne

A doua zi, înainte de a o pune la cuptor, am scos-o la temperatura camerei, cam cu 30 de minute înainte. Acum devine interesant. După ce au trecut cele 30 de minute, am pregătit o foaie lungă de copt, pentru a înfășura bine bucata de carne, astfel încât să nu iasă umezeala din interior. Apoi am înfășurat-o bine și într-o folie de aluminiu, tot la fel de lungă, să știm sigur că a fost sigilată perfect.

carnea împachetată

https://www.high-endrolex.com/23

Acum urmează partea în care se realizează magia. Pornim cuptorul la 160 de grade C, punem bucata de carne pe o tavă, și o punem la cuptor pentru 3-4 ore. Vă promit că merită așteptarea. Și clar face diferență. După ce a trecut timpul, cu grijă, desfacem bucata de carne din toate foliile, mărim un pic și temperatura cuptorului, și o mai punem 15 minute ca să se rumenească.  Scoatem din cuptor și lăsaăm cam 15 minute să se odihnească înainte de a o tăia.

carnea gata

 Cum am servit eu ceafa de porc întreagă la cuptor

Pentru această friptură am pregătit o salată cu cus-cus, castraveți, roșii, ceapă roșie și ridichi. Într-un castron am pus 80 de grame de cus-cus și un pic de sare, iar peste am turnat 100 ml apă fierbinte, am acoperit și am lăsat 10 minute, până acesta s-a hidratat. Apoi peste am pus 2 roșii tăiate bucăți mici, 2 castraveți tăiați cuburi, o ceapă roșie tocată mărunt și 2-3 ridichi. Sare, ulei de măsline, oregano, și am amestecat.

salata cus cus

Cam acesta este rezultatul. Ceafa de porc a ieșit exact cum trebuia, condimentată cât trebuie și suculentă.

servire ceafă de porc

Iar salata de cus cus s-a potrivit de minune lângă această bucată de ceafă de porc.

servire 2

Sper că v-am trezit interesul cu această rețetă, sper să o testați și sper să reveniți cu feedback.

Poftă bună,

Cristina

Alte rețete cu ceafă de porc găsiți și aici. 

Join the Conversation

  1. Se spune RIDICHI , nu ridichii !

  2. Si aveti mare grija la condimente!!! Boiaua si pudra e usturoi sau ceapa sunt de provenienta China.

  3. Excelenta reteta!

  4. Deci este o minune de rețetă felicitări!

  5. Am incercat . A iesit foarte frageda. Multumesc, pentru reteta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close