Gulaş de oaie

4.2K

gulaș de oaie

Într-o regiune cu atâtea influenţe etnice, bineînţeles că nu putea să lipsească din bucătăria dobrogeană, gulaşul.

Nu este nici ciorbă, dar nici tocăniţă este mâncarea păstorilor care de-a lungul călătoriei lor pentru a îşi vinde animalele preparau faimosul gulaş. Gulyás înseamnă păstor, de aici şi denumirea acestui minunat preparat.

Trebuie să recunosc că ne place tare mult carnea de oaie. Cum provocarea din această săptămână a lui chef Adrian Hădean este „ Carnea mea preferată” m-am gândit să vă inspir cu un gulaş de oaie în varianta dobrogeană.

Vorba aceea „ câte bordeie, atâte obiceie”, gulaşul se pregăteşte azi în fel şi fel de variante.

Este o mâncare tare gustoasă, consistentă şi uşor de preparat pe care eu o pregătesc şi din alte cărnuri. Şi dacă de la grătar rămâne ceva carne imediat fac un gulaş, doar promovăm evitarea risipei alimentare. Este mare bucurie în familie când la masă servim gulaş.

Vă invit la o porţie virtuală de gulaş şi mi-ar plăcea tare mult să aflu voi ce variante de gulaş pregătiţi?

Dar gata cu vorbăria să începem cu ingredientele pentru gulaș de oaie:

  • 500-1000 gr carne de oaie
  • 250-500 gr pastramă de oaie
  • 2-3 cepe roşii
  • 2-3 morcovi
  • ¼ ţelină
  • 1-2 ardei capia sau ardei gras
  • 2-3 roşii
  • 3-5 cartofi
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 75-100 gr pastă de ardei, preparată în casă
  • 1-2 linguri de untură
  • condimente: sare, piper, cimbru, boia dulce şi iute, chimen, foi de dafin, mentă.

ingrediente pentru gulaș de oaie

Cantităţile pot varia în funcţie de numărul pofticioşilor de la masă.

Cum am început?

Cu o zi înainte am pus la macerat carnea de oaie după o reţetă moştenită de la o doamnă dragă sufletului meu, din Medgidia. Într-un castron am pus carnea, 1 ceapă roşie, 1-2 căţei de usturoi, dafin, sare, piper şi cimbru şi am lăsat la frigider peste noapte.

Cum am continuat?

A doua zi am spălat şi am tăiat legumele. Eu am tăiat carnea şi cartofii cuburi, morcovul rondele, ţelina cubuleţe, iar ceapa şi ardeiul julienne. Voi le tăiaţi după cum doriţi. Gustul va fi la fel de bun.

pregătire ingrediente pentru gulaș de oaie

Am pus untura într-un ceaun pe foc şi am călit ceapa, usturoiul şi morcovul. Nimic nu se compară cu gustul unui gulaş pregătit la ceaun. Arome şi gust minunate în sosul uşor picant şi carnea fragedă şi suculentă.

călire legume

Am adăugat carnea tăiată bucăţi şi am lăsat un pic să se rumenească, nu mult câteva minute, apoi am adăugat boia, chimenul, dafinul, pasta de ardei şi roşiile decojite şi tăiate cubuleţe.

călire legume și carne

 Am completat cu apă fiartă până am acoperit carnea şi am pus la foc domol pentru 1 oră. La nevoie mai adăugăm apă fiartă sau o bază de legume, ce avem la îndemână.

fierbere gulaș

După ce carnea s-a fiert adăugăm ardeii şi cartofii şi mai fierbem cam 15-20 minute timp în care sosul capătă consistenţă datorită cartofilor, iar chimenul şi dafinul vor înnobila gustul gulaşului.

fierbere gulaș 2

Gata, simplu şi foarte gustos!

Cum am servit acest gulaș de oaie?

Cu pătrunjel, ardei iute şi pâine crocantă, alături de un minunat sos de smântână cu mentă, condiment ce nu cred că ar trebui să lipsească la prepararea mâncărurilor pe bază de carne de oaie, miel sau berbecuţ.

servire gulaș de oaie

Pe adihadean.ro găsiţi şi alte reţete la fel de delicioase, stufat de miel, drob de miel, ciorbă de miel, cotlete de miel cu fructe uscate la tajine.

Pentru mai multe idei vă aştept pe facebook şi pe instagram.

Până la următoarea reţetă vă doresc poftă bună şi vă mulţumesc pentru căurmăriţi şi pentru susţinere!

Monica

Alte idei de gulaș, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close