Ștrudel cu prune și..o surpriză

855

ștrudel cu prune

Când vine toamna, în mintea mea sunt numai plăcinte cu tot felul de umpluturi cu fructe de sezon, sucuri de roșii, conserve pentru iarnă, zacuscă etc, așa că foarte greu mi-a fost să ma opresc la un preparat. Însă, ca și inspirație, am avut un desert care mie îmi place foarte mult, si pentru care am mers aproape în fiecare an la Sighișoara, doar pentru a-l savura, și anume lichiu cu prune. În această zonă, acest desert se prepară ca un fel de pizza, cu o cremă de griș cu lapte, prune și zahăr pudră. Este absolut mi-nu-nat. Eu m-am gândit să-l transform însă într-un ștrudel, așadar am făcut pentru astăzi ștrudel cu prune și cremă de griș cu lapte. A ieșit delicios, s-a terminat cât ai zice ștrudel.

Ingrediente aluat ștrudel cu prune

  • 300 grame de făină
  • 150 ml apă
  • 5 linguri ulei (35 ml)
  • Un praf de sare
  • O lingură de oțet

Ingrediente umplutură ștrudel cu prune

  • 1 kg prune
  • 3 linguri de zahăr
  • 1 lingură de scorțișoară
  • 350 ml lapte
  • 50 grame de griș
  • 50 grame de zahăr
  • Esență de vanilie
  • Zahăr pudră pentru decor

ingrediente ștrudel cu prune

Mod de preparare aluat ștrudel cu prune

Într-un bol de mixer am pus toate ingredientele pentru aluat, și le-am mixat bine cam 5 minute, până s-a format un aluat lucios, nelipicios și ușor de manevrat. Cu ușurință se poate frământa cu mâna deoarece este un aluat relativ ușor de făcut.

aluat ștrudel

L-am lăsat acoperit 20 de minute înainte de a-l folosi.

Modul de preparare umplutură ștrudel cu prune

Întai am spălat bine prunele, le-am curățat de sâmburi și le-am tăiat pe jumătate. Le-am pus într-un castron, iar peste am pus 3 linguri de zahăr și o lingură de scorțișoară. Le-am amestecat și le-am pus deoparte.

condimentare prune

Într-un ibric am pus laptele, cu cele 50 de grame de zahăr și cu esența de vanilie la fiert. Când a fiert, am pus in ploaie grisul și am amestecat bine cu ajutorul unui tel, să nu se formeze cocoloașe. Am lăsat 1 minut să fiarbă, și am pus deoparte. În acest timp pornim și cuptorul la 180 de grade C.

cremă de griș

Cum am asamblat ștrudelul cu prune

Bila de aluat am împărțit-o în 3 biluțe aproximativ egale. Pe blatul de lucru am pus un prosop, pe care am presărat un pic de făină. Am întins bila de aluat foarte subțire, cu ajutorul făcălețului, apoi cu mâinile am tras cu grijă de margini astfel încât foaia să devină transparentă, dar să nu se rupă. Dacă vi se pare mai simplu, se poate realiza cu foi de plăcintă sau cu aluat foetaj din comerț.

foaia întinsa subțire pentru ștrudel

Apoi cu grijă am pus peste 1/3 din crema de griș cu lapte și am întins-o peste foaie.

asamblare 1

Deasupra am pus 1/3 din prune.

asamblare 2

Și cu grijă l-am rulat, astfel încât să nu rupă, că riscăm să iasă tot lichidul în timpul coacerii. Procedăm la fel și cu restul ingredientelor. Ștrudelele le punem în tavă cu hârtie de copt,le ungem cu unt/ulei și punem la cuptor pentru 45-50 de minute.

ștrudele cu prune

Cum se servește ștrudelul cu prune

În primul rând se lasă la răcit de tot, pentru că altfel s-ar destrăma în timpul tăierii. Apoi eu l-am presărat cu un amestec de zahăr pudră și scorțișoară. Apoi, se poate servi lângă înghețată de vanilie, sau sos de vanilie (făcut la baie de aburi, din 3 gălbenușuri, 50 de grame de zahăr, 350 ml lapte și esență de vanilie).

servire ștrudel cu prune

Ce ziceți de acest ștrudel cu prune care ascunde și o surpriză? Sper că v-am convins. :)

Cristina

Alte rețete de ștrudel găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Foarte faina ideea si usor de facut. Adica eu am folosit aluat foietaj cumparat sa fentez putin :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close