Lichiu cu prune – o rețetă de la bunica

153

Acest preparat este mai mult despre poveste și mai puțin despre rețetă în sine, că doar fiecare gospodină știe să facă hencleșul sau lichiul în moduri cât mai gustoase cu putință. Totul a pornit de la bunica mea. Făcea lichiu de prune în timpul verii și toamna, în special cu prune bistrițe, din acelea mari și cărnoase, direct din grădină. 

Lichiul nu se prepară oricând, eu știam exact că doar atunci când se încinge cuptorul de pâine, vom avea și un desert bun pe lângă pâinea caldă. Așadar, bunica mea făcea lichiu cu prune din aluatul de pâine, nu era nimic sofisticat, punea aluat dedesubt și deasupra prunelor, iar mirosul prunelor era inegalabil. 

Lichiul sau hencleșul are origini săsești din ce știu eu, încă se mai prepară și prin zona Ardealului, în special prin Sibiu. În aceste zone se pune deasupra prunelor cremă de smântână sau de griș. 

De această dată, am decis să merg mai mult pe varianta bunicii, cu un mix twist, fără să adaug alte creme. Dacă sunteți curioși, găsiți mai jos ingredientele necesare și metoda de prepare. 

Ingrediente pentru lichiu cu prune:

Aluat:

  • 250 g făină
  • 50 g unt (topit, dar rece)
  • 80 g lapte călduț
  • 1 ou 
  • 30 g zahăr
  • 4 g drojdie uscată
  • Esență de vanilie și migdale

Prune:

  • 400 g prune
  • 4 linguri de zahăr (prunele nu erau prea dulci)
  • 1 linguriță de scorțișoară
ingrediente pentru lichiu cu prune

Am folosit un vas de copt rotund cu diametrul de 26 cm. 

Metoda de preparare lichiu cu prune:

Pentru început am tăiat prunele în jumătăți și le-am lăsat la odihnit cu cele 4 linguri de zahăr și scorțișoară iar apoi m-am apucat de aluat.

pregătire prune

Am pus drojdia la hidratare împreună cu 2-3 linguri de lapte călduț și niște făină, am lăsat să se activeze timp de 15 minute. 

După acest timp, am pus într-un alt bol restul de făină, zahărul și restul ingredientelor umede, împreună cu drojdia activată. Se frământă totul timp de câteva minute, după care am lăsat aluatul la odihnit timp de o oră, la temperatura camerei. 

pregătire aluat

De asemenea, am încins cuptorul la 180℃. După ce aluatul s-a odihnit, l-am întins într-o formă rotundă și l-am pus la cuptor timp de 5 minute. Când timpul a expirat, am pus deasupra prunele, împreună cu sucul acestora, deoarece se v-a carameliza frumos. 

L-am mai lăsat la cuptor aproape 35 de minute, până când aluatul s-a rumenit puțin și prunele s-au copt. 

Tare bun a ieșit, am mâncat din el așa cald, din nerăbdare, cu siguranță mai facem anul acesta. 

lichiu cu prune

Spor la gătit, 

Ioana

Alte rețete cu prune mai găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Si bunica facea aceasta reteta. Ma bucur ca acum o sa o pot face si eu. Imi aduce aminte de copilarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close