Sărmăluțe în viță de vie (dolmadakia)

717
Sărmăluțe în viță de vie

Sărmăluțe în viță de vie azi, varianta grecească și am să vă povestesc pe scurt de ce. Am spus de la bun început că nu am povești emoționante despre dimineți de duminică în care să fiu trezit de ceva mirosuri apetisante dintr-o bucătărie în care să gătească vreo bunică. N-am avut norocul ăsta. Una dintre bunici era destul de departe de noi, iar cealaltă, care era mai aproape, a avut o viață foarte grea, ceea ce a transformat-o într-o femeie foarte dură, vă dați seama că nu aveam cum să o înțeleg. Nu îmi pot imagina nici acum ce înseamnă să fi fost deportat în Bărăgan, darămite când eram copil și fugeam de ea că era aspră la vorbă.

Tema noastră de azi se învârte în jurul bunicilor, așa că am ales să fac ”boace”, pentru că una din bunici era din Negrești Oaș, dar unele grecești pentru că tata celeilate, străbunicul meu, era un țigan lăutar grec, spune mama. Poate de asta îmi place mie așa mult Grecia. Iar sărmăluțele sunt vegetariene , am împăcat pe toată lumea.

Ingrediente sărmăluțe:

  • 200 g de orez
  • 2 crenguțe de cimbru
  • 60 de frunze de viță de vie
  • 150 ml ulei de măsline
  • Zeama de la 2 lămâi
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 legătură frunze de pătrunjel
  • 1 legătură mărar
  • 1 mână de mentă
  • 4 căței de usturoi
  • 500 ml de supă de legume
  • Tulpini de pătrunjel și mărar pe care le-am așezat pe fundul oalei
  • Sare și piper
  • 2 cepe
  • 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 țelină, 1 ceapă, toate pentru baza de legume

Ingrediente sos avgolemono

  • Zeama de la două lămâi
  • 2 ouă mari
  • 1 linguriță amidon
  • 400 ml de supă de legume
  • Sare și piper
ingrediente

Instrucțiuni sărmăluțe

Am pus legumele la fiert pentru baza de legume.

Am călit ceapa uscată tocată mărunt în 100 ml de ulei de măsline la foc mic aproximativ 5 minute.

Am adăugat orezul, cimbrul și usturoiul, am asezonat cu sare și piper. Am călit totul pentru încă 5 minute. Am luat oala de pe foc și am adăugat- ceapa verde, pătrunjelul și mărarul tocate mărunt, zeama de lămâie și menta. Am mai stropit cu ulei de măsline și am amestecat. Am dat deoparte să se răcească.

Cum am pregătit frunzele de viță de vie

Între timp am pregătit frunzele de viță de vie pe care le-am tăiat pe jumătate. Asta pentru că mâine vreau să le mănânc la cascada Șopot și nu am de gând să mă car cu tacâmuri după mine. Vreau să le fac mici, de o îmbucătură.

Am pregătit oala în care voi fierbe sărmăluțele cu tulpini de mărar și pătrunjel pe fundul ei.

Apoi am început să împătur sarmalele și să le așez direct în oală. Mi-au ieșit 57 de sarmale. Am pus supă peste ele, cam până la jumătatea lor, sare piper, ulei de măsline și am acoperit cu fruzele rămase. Capac peste și am dat oala la foc mic pentru 40 de minute.

pregătire sărmăluțe

M-am ocupat de sos între timp

Într-o oală, am bătut ouăle până au făcut puțină spumă. Am adăugat peste zeama de lămâie și am continuat să le bat. Am adăugat apoi trepat jumătate din supa de legume și am contiunuat să amestec. Abia acum am pus oala pe foc mediu. Am continuat să amestec cu telul până compoziția a început să se îngroașe.

Am amestecat amidonul în puțină supă din supa rămasă până s-a făcut pastă. Am adăugat peste și restul de supă și am amestecat bine. 

Apoi am început să o torn încet peste compoziția de pe foc și am amestecat până s-a îngroșat. Am luat oala de pe foc, am mai pus puțină sare și e gata. 

Cum am servit

Am servit o parte din sarmale imediat, că a trebuit să le pozez, pe restul le-am pregătit pentru prânzul din pădure.

servire

Sunt foarte bune, aromate exact cât trebuie, se simt toate plantele aromatice, dar niciuna nu o acoperă pe cealaltă. Țin minte, când le-am mâncat prima dată în Grecia am rămas cu gura căscată. Exact ca și acum. 

Iar bunicile mele, care mă privesc de undeva de sus, sper că sunt și ele mulțumite.

Pace&Love. 

Andrei

Alte rețete de sarmale mai găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Se apropie sezonul de sarmalute :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close