Sărbătoarea de Crăciun este o perioadă specială şi plină de tradiţii pentru mulţi oameni din întreaga lume.
Crăciunul în familie aduce împreună membrii familie, dar şi prietenii pentru a împărtăşi bucuria şi pentru a crea amintiri, dar şi legături puternice între generaţii. Este un moment de bucurie, iubire şi generozitate care sărbătoreşte spiritul familiei şi al comunităţii.
Începe cu decorarea casei când familia se adună pentru a împodobi bradul de Crăciun, dar şi casa cu fel şi fel de luminiţe şi ornamente specifice sărbătorii.
Cântatul colindelor, participarea la evenimente comunitare, implicarea în activităţi caritabile, toate acestea reprezintă o modalitate minunată de a pătrunde în atmosfera de Crăciun şi de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu familia, dar mai ales de a dărui.
Schimbul de cadouri este un alt aspect semnificativ al Crăciunului în familie.
Gătitul în familie este de asemenea o tradiţie importantă, toţi membrii familie implicându-se, cu mic cu mare, în pregătirea mâncărurilor tradiţionale.
Fiecare familie are tradiţiile sale unice de Crăciun, reţete de familie transmise din generaţie în generaţie sau alte obiceiuri care fac sărbătoarea deosebită.
Şi cum altfel să îl aşteptăm pe Moş Crăciun decât cu o tartă? Cele mai frumoase momente din jurul bradului de Crăciun sunt cele dulci, aşa este?
Tarta lui Moş Crăciun pe care eu am pregătit-o sper să mulţumească pe toţi cei ai casei, dar şi pe musafirii poate pretenţioşi, dar mai ales pe Moş Crăciun.
Şi pornim la treabă cu ingredientele:
-pentru tartă sau brioşă cum vreţi voi să îi spuneţi:
- 350 gr făină
- 10 gr drojdie
- 100 gr zahăr candel măcinat sau zahăr brun
- 4 ouă
- 100 gr unt
- 50 ml lapte
- un praf de sare
-pentru cremă:
- 250 gr mascarpone
- 150 ml smântână pentru frişcă
- 80 gr zahăr pudră vanilat
- coaja de la 1 portocală
- zeama de la 1 portocală
- 5 ml esenţă de flori de portocal
-pentru topping:
- 25 gr migdale măcinate
- 25 gr făină
- 25 gr zahăr candel măcinat sau zahăr brun
- 25 gr unt
- 25 gr zahăr perlat sau de decor
-pentru sirop:
- 30 ml sirop de arţar
- 5 ml esenţă de flori de portocal
- zeama de la ½ portocală
- zeama de la ½ lime.
Cum am început?
Am început cu aluatul pentru tartă şi cu topping-ul.
Am diluat 3 linguriţe de făină şi drojdia în laptele călduţ şi am lăsat amestecul pentru 10-15 minute să se activeze.
Într-un bol am amestecat restul de făină, ouălele aduse la temperatura camerei cu cel puţin o oră înainte de a pregăti aluatul, zahărul şi praful de sare. Am frământat cu mixerul până s-au combinat ingredientele.
Acum adăugăm şi maiaua şi mai frământăm până la completa omogenizare.
Este momentul în care adăugăm untul, adus şi el la temperatura camerei cu cel puţin o oră înainte. Nu îl adăugăm tot o dată ci treptat, puţin câte puţin.
Peste aluatul astfel obţinut punem folie alimentară şi un şervet şi lăsăm la dospit pentru cel puţin 2 ore.
După 2 ore frământăm cu degetele pentru a scoate aerul şi mai lăsăm un pic la dospit.
Pe o tavă aşezăm hârtie de copt şi aluatul de tartă căruia îi dăm o formă rotundă, deasupra ungem cu gălbenuş de ou diluat cu puţină apă şi presărăm toppingul şi zahărul decor.
Pentru topping am amestecat toate ingredientele până ce totul a devenit un amestec fărâmicios.
Coacem la cuptor pentru 25 min la 180 de grade, în funcţie de cuptor.
Cum am continuat?
Cât aluatul a stat la cuptor am pregătit siropul şi crema de portocale.
Pentru sirop am amestecat toate ingredientele menţionate mai sus.
Pentru cremă, într-un bol am pus toate ingredientele şi le-am mixat până când totul s-a transformat într-o cremă aerată şi delicioasă.
Cum am asamblat tarta?
După ce tarta s-a copt, am scos-o din cuptor şi am lăsat-o să se răcească, apoi am tăiat capacul pe care l-am pus deoparte.
Baza tartei am aşezat-o pe un platou în nuanţa Crăciunului, am însiropat-o, apoi am adăugat crema pregătită anterior şi am pus capacul deasupra.
Se dă la frigider şi se savurează alături de cei dragi!
Este o tartă foarte simplă, delicioasă ce îmbină atât gustul cozonacului, dar şi gustul pâinii dulci, într-o notă unică, aceea de portocală.
Sper că v-am inspirat şi de această dată! Vă doresc un Crăciun magic alături de toţi cei dragi!
Pentru mai multe idei vă aştept pe facebook şi pe instagram.
Până la următoarea reţetă vă doresc poftă bună şi vă mulţumesc pentru că mă urmăriţi şi pentru susţinere!
Alte idei de dulciuri găsiți și aici.