Prăjitură tăvălită sau Lamington – un desert aromat
Prăjitură tăvălită – una dintre prăjiturile rapide pe care le mai făcea mama mea, bineînțeles, că ea știe să facă multe alte deserturi, dar de …
Prăjitură tăvălită – una dintre prăjiturile rapide pe care le mai făcea mama mea, bineînțeles, că ea știe să facă multe alte deserturi, dar de …
Oricând simt nevoia de o mâncare de confort, mă întorc cu drag în copilărie, când parcă totul era despre alint, și bine. O mâncare simplă …
Omizi cu untură sau biscuiții șprițați sunt un simbol dulce al copilăriei mele și nu numai. În zona mea așa se numesc – omizi și …
Una dintre cele mai mari bucurii legate de gătit, pentru mine, este să am familia sau prietenii la masă și să petrecem zile frumoase, să …
Doamnelor și domnilor, deja sunteți obișnuiți cu rețetele mele simple, pe care le pregătesc în emisiunea La Cină. De data aceasta am pentru voi o …
M-am gândit la acest preparat în stil asiatic pentru că îmi plac foarte mult tăiețeii asiatici și pentru că îmi doream de mult timp să …
Dacă stau să mă gândesc, în ultimul timp, în materie de carne, făcuțele de porc au fost revelația noastră. Fălcuțele sau obrăjorii sunt o carne …
Îmi plac foarte mult acești papanași fierți iar rețeta pe care o prezint azi conține o cantitate redusă de zahăr care este opțional. Din acest motiv …
O bucată faină de vită și când zic faină mă refer la faptul că în farfurie, bucata mea are vrăbioară și mușchiuleț, e și fără …
Când mă gândesc la ceva tradițional și bun, în mare parte este cu fasole, de ce nu!? Până la urmă fasolea o regăsim în foarte …