Deliciu cu pepene
(P) Pe principiul „vine vara, bine-mi pare”, am mers zilele acestea în piață să cumpăr, în sfârșit, pepeni românești. Îi aștept de la Crăciun și …
(P) Pe principiul „vine vara, bine-mi pare”, am mers zilele acestea în piață să cumpăr, în sfârșit, pepeni românești. Îi aștept de la Crăciun și …
Tot timpul am apreciat bucătăria italiană pentru simplitatea, dar și prospețimea ingredientelor folosite. De foarte multe ori încerc să cumpăr cât mai multe ingrediente/alimente din …
De fiecare dată când îmi vizitez părinții, plec de acolo cu geanta plină. Ca oricine, când vine de acasă. Și de data aceasta m-am aprovizionat …
Când a fost ultima dată când ați savurat o salată bună? Sau… Poate spune cineva dacă a mâncat vreodată o simplă salată, dar să fi …
De multe ori simțeam nevoia să mănânc ceva fresh dimineața, dar în același timp să evit să mănânc doar o simplă salată – am găsit, …
Cred că fiecare dintre noi a cărat la un moment dat ceva de mâncare după el într-o excursie sau drumeție de câteva zile – poate …
Bănuiesc că multă lume este familiară cu plăcinta sau covrigul de la colțul străzii, micul dejun în grabă în drum spre birou, care sperăm să …
Un nou intern se alătură proiectului de internship pe adihadean.ro. Este vorba despre Andrei Alexandrescu pe care vă invit să-l citiți și să-i încercați rețetele. …