Culori pe pâine – 3 spread-uri cu cremă de brânză
Știm cu toții acele momente în care serile alături de cei dragi scot la suprafață povești ce se leagă mai ușor atunci când vin la …
Știm cu toții acele momente în care serile alături de cei dragi scot la suprafață povești ce se leagă mai ușor atunci când vin la …
Prima rețetă pe care o aduc în această rubrică îi aparține lui Adi Vasile. Rețeta clasică de saramură se face cu crap, dar Adi a …
Când m-am gândit ce aș putea pregăti pentru un aperitiv de întins pe pâine, am vrut sigur ceva diferit și interesant. Nu îmi doream un …
Am încercat katak-ul, o cremă denumită și salată de brânză cu ardei copt, într-una dintre escapadele noastre de weekend la vecinii bulgari și mi-a plăcut …
Am găsit la Kaufland păstăi românești de la Giurgiu, proaspete și fragede, numai bune de pus în oală. Și pentru că păstăile astea nu merită …
Există mâncăruri care nu impresionează prin opulență, ci prin simplitatea lor — atât prin modul de preparare, cât și prin ingredientele folosite. Uneori, mai puțin …
Nici nu vă imaginați cât de mult am așteptat o temă care să aibă supa/ ciorba în rolul principal și m-am bucurat imens când am …
Există mâncăruri care îți dau senzația că te întorci acasă, indiferent unde ești. Pentru mine, una dintre ele este ciorba de măcriş cu zdremţe de …