Consommé limpede de ciuperci cu tortellini
Când vine toamna, unul dintre primele lucruri pe care le aștept cu nerăbdare sunt ciupercile. Este anotimpul meu preferat pentru gătit, pentru că aduce în …
Când vine toamna, unul dintre primele lucruri pe care le aștept cu nerăbdare sunt ciupercile. Este anotimpul meu preferat pentru gătit, pentru că aduce în …
Știți mâncărurile alea care efectiv nu se pot găti într-o cantitate doar atât de mică pentru o singură masă? Și de care a doua zi …
Iată cam am ajuns și la finalul verii, toamna ne prinde din urmă, iar acum ce putem face? Să ne bucurăm de tot ce ne …
Rețeta de astăzi este foarte, foarte simplă. Ai nevoie doar de câteva ingrediente de calitate, pentru că ele sunt cheia reușitei acestei rețete, ca să …
surf and turf cu vită, hribi și caracatiță
Fel de mȃncare faimos din bucataria rusească, servit la petreceri şi dineuri, vita Stroganoff este alegerea perfectă si pentru o cină rafinată cu prietenii.
PUB În unele părți au apărut deja ghebele, în altele abia de acum înainte urmează să apară. Împreună cu prietenii mei de la Unisol am …
Cred că-i a patra versiune de supă de roșii pe acest blog. Și probabil mai sunt câteva sute ori mii, care abia așteaptă să fie …
(HD) Ep.14 Reteta italiana: Risotto cu ciuperci de padure – Cook’n Rolla Vezi mai multe video din divertisment