Tocană otomană cu vită și lipii pufoase
La ce vă gândiți când auziți cuvântul ”tocană”? Mie îmi zboară mintea automat la mama, la bunica, la timpul petrecut alături de familie și cei …
La ce vă gândiți când auziți cuvântul ”tocană”? Mie îmi zboară mintea automat la mama, la bunica, la timpul petrecut alături de familie și cei …
Iată-ne ajunşi în ultima săptămână a acestei veri și trebuie să recunosc că sunt foarte încântată de faptul că se apropie anotimpul meu de suflet: …
Găsim iz de primăvară zilele acestea la fiecare pas pe care-l facem. Că e in aer sau în sărbătorile iubirii, unele importate, altele resuscitate din …
Ador să merg în piață. Mi se pare că este un loc minunat să-ți găsești inspirația. Mai ales când este sezon. Îmi place totul, de …
Dragii mei, pe vremuri oamenii cam ronțăiau ce aveau prin cămară, prin conserve și pe unde își mai depozitau alimentele să le ajungă o perioadă …
Am avut o copilărie senină, pe-o uliță liniștită de colț de Banat. Aici ne-a fost pusă-n cale ceea ce urma să îmi devină o nemaipomenită a …
Dragii mei, să știți că puiul de familie bună de la Familia Safir nu înseamnă doar pui grill, pulpe aripioare sau piept. Poate să însemne, de exemplu, și inimi și …
Prima oară când am gustat o astfel de mâncare, a fost la un restaurant cu specific, prin centrul țării. Și în acel moment m-am gandit …
După cum ne-am obișnuit noi, tocănițele și mămăliga sunt genul de preparate pe care le consumăm și a doua zi, sunt la fel de bune …
Doamnelor și domnilor, astăzi vă prezint o mâncare destul de simplă, care vine din nordul țării, dar sunt convins că se gătește și în alte …